Conferința „Viitorul educației în contextul digitalizării” – organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași în parteneriat cu Quartz Matrix, va avea loc pe data de 31 mai 2022, începând cu ora 12:30, în Sala Chopin – Palas.
Evenimentul face parte din proiectul 𝘓𝘦𝘢𝘳𝘯𝘪𝘯𝘨 𝘋𝘢𝘺, derulat de Centrul de Formare pentru Educație Digitală ISJ Iași, și îl are ca invitat special pe 𝗱𝗿. 𝗝𝗼𝗵𝗻 𝗖𝗼𝗹𝗹𝗶𝗰𝗸 – 𝘏𝘦𝘢𝘥 𝘰𝘧 𝘐𝘯𝘵𝘦𝘳𝘯𝘢𝘵𝘪𝘰𝘯𝘢𝘭 𝘌𝘥𝘶𝘤𝘢𝘵𝘪𝘰𝘯 𝘚𝘵𝘳𝘢𝘵𝘦𝘨𝘺 𝘭𝘢 𝘗𝘳𝘰𝘮𝘦𝘵𝘩𝘦𝘢𝘯. Va împărtăși participanților la eveniment din cunoștințele sale în pedagogie, neuroștiințe, cercetare în educație, va încerca să expună idei, soluții și programe care să răspundă nevoilor sistemelor educaționale din secolul al XXI-lea din întreaga lume, conturând o viziune asupra viitorului educației în contextul digitalizării.
Dr. John Collick se prezintă ca:
„Sunt scriitor, prezentator și analist specializat în viitorul educației, tehnologiei și societății. Sunt fascinat de interacțiunea noastră cu mașini, AI, roboți și sisteme avansate, de la nivel personal până la nivel național și internațional. Lucrez cu ministerele Educației și lideri din întreaga lume pentru a înțelege impactul tehnologiilor viitoare asupra învățării și societății și pentru a construi soluții pentru a îmbunătăți capacitățile umane și a ne apăra de efectele dezumanizante ale schimbărilor rapide și ale ascensiunii roboților. Cele mai mari pasiuni ale mele sunt vorbirea în public, prezentarea și scrisul.”
Agenda completă a evenimentului:https://lnkd.in/dyPXqA_D.
Eventsonline.ro te ajută să fii la curent cu toate evenimentele din domeniul tău!
Lasă-ne adresa ta de e-mail, iar noi îți vom trimite săptămânal un newsletter cu evenimentele de
interes pentru tine. Gratuit.