Evenimentele business și profesionale care contează

Comunitatea OSC-MarketingManager discută, pe 19 mai, despre marketingul cărților

Joi, 19 mai, începând cu ora 16.00, are loc o nouă întâlnire digitală a Comunității OSC- MarketingManager. Invitata acestei ediții este Miruna Meiroșu – PR Manager la editura Curtea Veche Publishing.

În întâlnirea moderată de Cătălin Hosu, Președinte al Asociației Române de Relații Publice, Miruna ne va vorbi despre impactul pe care l-a avut pandemia asupra pieței de carte, precum și despre metodele abordate pentru influențarea și încurajarea consumului de carte în perioada în care online-ul a schimbat lumea.

Întâlnirea va avea o durată de aproximativ 60 de minute, se va desfășura pe platforma Zoom și va fi transmisă live pe pagina de Facebook a platformei MarketingManager.ro.

Participarea este gratuită pentru specialiștii din departamentele de marketing, pe baza confirmării prealabile. Pentru mai multe detalii, vă rugăm consultați invitația evenimentului, iar pentru a confirma participarea, completați formularul de înregistrare de aici.